Pariuri sportive

Urmărirea întrecerilor sportive poate fi una dintre cele mai palpitante şi captivante experienţe din lume.  
Fie că staţi în tribune la un meci de fotbal al echipei locale sau în apropierea liniei de sosire la cursele de cai, indiferent de sport, competiţiile de acest gen au darul de a împlini visuri şi de a face ca bărbaţi în toată firea să izbucnească în lacrimi.


Acest lucru, împreună cu multe altele, fac ca sportul să fie una din formele de divertisment cele mai ample, iar pariurile sportive să fie sângele care curge prin inima afacerilor Unibet.
 

Toate produsele Unibet legate de pariurile sportive sunt destinate să sporească şi să completeze experienţa iubitorilor de sport, unde şi când doresc aceştia.
 

  • Unibet şi-a lansat secţiunea de pariuri sportive în 1997\, aceasta fiind miezul modelului de afaceri al Unibet, de la început şi până în prezent.
  • Compania Unibet a fost distinsă de 3 ori în ultimii 4 ani cu premiul EGR pentru cel mai bun agent de pariuri sportive al anului din Europa: 2006, 2008 şi 2009.
  • Cotele noastre de pariuri sunt create în cadrul companiei, de către propriul nostru departament de pariuri sportive. Acest departament va aborda în curând piaţa serviciilor pentru alte companii, oferind cote de pariere altor agenţii de pariuri sportive.
  • Unibet oferă cote şi preţuri pentru pentru multe campionate şi evenimente sportive, pe toată durata sezonului. La Unibet puteţi găsi toate campionatele şi evenimentele importante. Pe lângă acestea, Unibet oferă şi campionate locale, mai puţin importante, din ţări din Europa şi din întreaga lume.
  • Unibet oferă o gamă largă de preţuri şi opţiuni de pariere pentru toate sporturile, cu rapoarte de plată dintre cele mai bune. Vizitaţi www.unibet.com/betting pentru mai multe amănunte.

Cote Pariuri live de la Unibet permite clienţilor să parieze în toate sporturile, pe toată durata meciului, din primul şi până în ultimul moment.
 

  • Unibet oferă o gamă largă de preţuri şi opţiuni de pariere pentru toate sporturile live, cu rapoarte de plată dintre cele mai bune.
  • Cote Pariuri live acoperă mii de evenimente, pe tot timpul anului.
  • Funcţia Ca$h In este un instrument deosebit, care diferenţiază Cote Pariuri live de toţi ceilalţi agenţi de pe piaţa pariurilor online, oferind posibilitatea de a gestiona riscul propriu şi de a face tranzacţii rapid, simplu şi eficient. Cu această funcţie, dacă pariul dvs. este câştigător şi doriţi să garantaţi un câştig, puteţi să consultaţi suma Ca$h In şi să transferaţi profitul făcut din câştig direct în cont. De asemenea, dacă pariul este pierzător, cu Ca$h In reduceţi pierderile la minimum.
  • Din punct de vedere tehnic, Cote Pariuri live de la Unibet este de cea mai înaltă clasă, cote, scorurile şi actualizările statistice fiind transmise în mod continuu, la doar o fracţiune de secundă după ce s-a petrecut acţiunea. Popularitatea secţiunii Cote Pariuri live poate fi pusă pe seama rapoartelor de plată deosebit de avantajoase oferite de Unibet. Viteza, aspectul şi eficienţa consolei pentru pariuri live dau posibilitatea de a face pariuri în momente cheie ale unui meci, când alţi agenţi adesea suspendă ofertele.




 

   

Unibet oferă unul dintre cele mai complete produse de pe piaţă prin intermediul UnibetTV.
Clientul poate urmări în direct transmisiuni sportive din întreaga lume fără niciun cost suplimentar. Pentru a urmări transmisiunile în direct de la Unibet, clientul nu trebuie decât să se asigure că are fonduri în cont sau să fi plasat un pariu în ultimele 24 de ore.

 

  • Unibet oferă în momentul de faţă gratuit streaming în direct de la toate meciurile din Liga spaniolă, Seria A din Italia, Eridivisie din Olanda, campionatul englez şi meciuri de fotbal de pe întreg mapamondul, din campionate precum Australia, Coreea, Brazilia şi SUA.
  • Unibet oferă streaming live pentru multe competiţii de tenis, precum Australian Open şi Wimbledon, domeniu în care depăşim orice post de televiziune.
  • De asemenea, Unibet transmite meciuri şi din alte sporturi, precum baschet, handbal, snooker, darts, tenis de masă, squash şi badminton.

Unibet oferă posibilitatea de a plasa pariuri în orice moment al zilei din orice locaţie prin intermediul unei aplicaţii de pariuri pe mobil. Fie că vă aflaţi într-un bar, pe stadion sau în tren, aveţi întotdeauna ocazia să plasaţi pariuri la Unibet.
 

  • Unibet a fost primul agent de pariuri care şi-a lansat aplicaţia pe pentru telefoanele Android. Ne aflăm în primele rânduri ca dezvoltatori de tehnologie pentru telefoanele mobile. Pe lângă Android, Unibet este accesibil de pe iPhone, printr-o aplicaţie Java şi prin WAP.

  • De asemenea, în afară de ofertele de pariuri obişnuite pre meci şi de ofertele pentru parierea live, aveţi acces şi la scoruri şi statistici live.

  •  Android Căutaţi Unibet pe Android Market sau vizitaţi m.unibet.com.

  • iPhone Vizitaţi m.unibet.com folosind browserul de pe iPhone şi urmaţi instrucţiunile.

  • WAP Vizitaţi m.unibet.com folosind browserul de pe telefonul mobil şi urmaţi instrucţiunile.

  • Java Conectaţi-vă la contul dvs. Unibet şi urmaţi instrucţiunile care se află la secţiunea Telefon mobil.

 

             

                                                                                                                                                                                                        

Supertoto este un joc în care încercaţi să puneţi predicţiile corecte pe toate mecurile de pe un bilet. Seamănă puţin cu loteria, însă, în loc să preziceţi numere aleatorii, pronosticaţi rezultatul unui meci ca fiind victorie pentru gazde, egal sau victorie pentru oaspeţi. Se încasează câştiguri dacă aveţi o combinaţie corectă de 9 sau mai multe rezultate depinzând de numărul evenimentelor de pe bilet.
 

  • Supertoto costă numai 0,10 euro ca să jucaţi 1 combinaţie/rând, toţi banii intrând într-un fond de premiere.
  • Puteţi juca mai multe combinaţii de selecţii, fiecare combinaţie costă 0,10 euro.
  • Unibet oferă şi o variantă redusă a jocului Supertoto, numită Supertoto Extra. De regulă se pot alege între 8 şi 12 meciuri, iar preţul unei combinaţii este de 0,50 euro. Extragerile Supertoto au loc mai des şi pot cuprinde şi alte sporturi decât fotbal, de exemplu tenis sau hochei pe gheaţă.
  • Supertoto este proprietatea Unibet şi este organizat în întregime de Unibet, dar sunt implicaţi şi alţi agenţi de pariuri, în scopul de a mări fondul de premii, oferind astfel cele mai bune plăţi de pe piaţă.
  • Avantajul acestui joc este că, pentru o investiţie mică, se poate câştiga un jackpot uriaş. Dacă nu câştigă nimeni jackpotul, fondul de premii este reportat, aşadar nu rataţi reporturile duble sau triple pentru câştiguri uriaşe!

 

Superscore este un joc în care încercaţi să pronosticaţi în mod corect scorul a 3 meciuri de fotbal.

  • Plătiţi în funcţie de numărul de rânduri sau combinaţii pe care le creaţi. Puteţi juca un singur rând pornind de la minimum 0,10 euro şi până la maximum 100 de euro.
  • Superscore este proprietatea Unibet şi este organizat în întregime de Unibet, dar sunt implicaţi şi alţi agenţi de pariuri, în scopul de a mări fondul de premii, oferind astfel cele mai bune plăţi de pe piaţă. În jocul Superscore, mai mult de 80% din fondul de premiere este distribuit sub formă de câştiguri.
  • Unibet oferă de asemenea şi un instrument cu ajutorul căruia puteţi crea sisteme şi pariuri rapide.

 

Curse de cai din Franţa este un produs destinat pariurilor cu un fond de premii, în care puteţi plasa pariuri simple, duble, triple şi alte combinaţii.
 

  • Puteţi paria pe câştigător sau pe loc, pe piste de curse din toată Franţa.
  • Pentru rapoartele de plată, Unibet oferă cotele oficiale ale France Galop, la care se adaugă 5% pentru pariurile pe câştigător, duble şi triple. Cu alte cuvinte, vi se oferă o valoare excelentă pentru sumele mizate pe cursele de la Unibet.

France Galop publică statistici complete cu rezultatele recente, tipurile de curse şi forme. Serviciul de asistenţă pentru clienţi este asigurat nonstop.

 

           

Travnet este un produs destinat pariurilor zilnice pentru Trotting, cu un fond de premii, în care puteţi plasa pariuri pe câştigător, loc şi duble.
 

  • Oferim zilnic curse atât la întrecerile de la prânz cât şi la cele de seară.
  • Raportul de plată teoretic pe Travnet este de cel puţin 90%, cu mult peste produsele de pariere pe cai sponsorizate de stat.
  • Travnet cuprinde o secţiune amplă de rezultate, unde găsiţi raportul de plată final, preţurile pentru câştigător şi loc, precum şi informaţii legate de pariurile la curse.

     

                     

Unibet oferă ample statistici, scoruri live şi rezultate, creând un centru de informaţii complet care acoperă toate necesităţile legate de pariuri.
 

  • Toate datele statistice se găsesc la fila Statistici din lobby-ul pentru pariuri sportive Unibet.

  • De asemenea, statisticile sunt încorporate alături de meciuri în arborele de cote, permiţând accesarea directă a statisticilor pentru meciul selectat.

  • Vă punem la dispoziţie informaţii statistice amănunţite pentru mai mult de 20 de sporturi şi sute de campionate diferite.

  • Accesaţi informaţii din seturi de date care cuprind tabele ale campionatelor, dar şi date statistice legate de întâlnirile directe, echipe şi jucători.

  • În lobby-ul pentru pariuri sportive Unibet, la filele corespunzătoare, se găsesc şi scoruri live şi rezultate.

  • Unibet oferă scoruri şi rezultate detaliate din diverse sporturi şi sute de campionate.